Fabule

Fabula , fabule

– Scurtă povestire alegorica, de obicei în versuri, în care autorul, folosind procedeul personificării animalelor, plantelor si lucrurilor, satirizează anumite moravuri, deprinderi, mentalităţi sau greseli.

Ea are urmatoarea structură: povestirea propriu-zisă si morală. Figura de stil folosita in general este personificarea.

Fabula este una dintre cele mai vechi specii literare, despre care s-a crezut o lunga perioada de timp ca isi are originile populare in Grecia antica. Insa, datorita izvoarelor sale folclorice, fabula a putut aparea oriunde in lume.  Considerat „parintele” fabulei, Esop este cel care, indepartand fabula de basm, a reusit sa amplifice semnificatiile alegoriei, dand creatiei propria functie morlizatoare.

Fabula transpune intamplari din lumea umana in cea animala, dandu-le necuvantatoarelor darul vorbirii pentru a putea spune adevaruri suparatoare despre viciile si insusirile umane. Datorita caracterului ironic al fabulei, La Fontaine – marele fabuluist francez- isi numea opera : ” O ampla comedie cu mii de vieti in mers / A carei vasta scena e intregul Univers.”

Meritul fabulei este acela ca, desi prezenta in cel mai comic si ironic mod posibil defectele umane, reuseste sa ofere atat copiilor cat si celor mari invataturi pretuioase. Cu totii stim ca „Lupul moralist” inseamna ipocrizia, „Dreptatea leului” – injustitia, „Cainele si catelul” – parvenitismul, „Padurea si toporul ” – tradarea, „Talerul cu doua fete” – fatarnicia.

C. Vandendorpe spunea că fabula „este ca o enigmă care va fi întotdeauna acompaniată de soluția sa„

Dintre marii creatori de fabule ii amintim pe : Esop, La Fontaine, D.O Ascanio, G. Ranetti, Fedru, Karlov, Grigore Alexandrescu, Anton Pann, Al. Donici, D. Bolintineanu, Ghe. Tautu, C.D Aricescu, C.V. Carp.

Tudor Arghezi, vrand sa prezinte caracterul umoristic al fabulei,  a prefatat creatiile lui La Fontaine si Karlov, spunand:

„Fabulă se cheama vechea corcitură
Dintre pilda bună și caricatură.
O minciună blândă-n care se prefac
Hazurile snoavei scurte-n bobârnac.
Incă de pe vremea robului Esop
N-a fost încercată fără tâlc și scop,
Și întotdeauna de la el încoace,
Ea în loc de oameni pune dobitoace.”

Dragi copii, va ajutam sa invatati din „pataniile” animalelor si sa nu gresiti si voi asemeni lor! Cititi, fiti drepti, sinceri, cuminti, egali! Fabulele va ajuta sa va dezvoltati atat la scoala cat mai ales ca oameni. Cititi si fiti atenti la morala fabulei!

Fabule scurte

Câinele și măgarul

Cu urechea pleoştită, cu coada-ntre picioare,
Câinele, trist şi jalnic, mergea pe o cărare.
După îndestul umblet, iată că-l întâlneşte
Un măgar, şi-l opreşte:
„Unde te duci? îi zise,
Ce rău ţi s-a-ntâmplat? Şii, parcă te-a plouat,
Aşa stai de mâhnit.”

– „Dar, sunt nemulţumit.
La împăratul Leu în slujbă m-am aflat:
Însă purtarea lui,
De e slobod s-o spui,
M-a silit în sfârşit să fug, să-l părăsesc,
Acum cat alt stăpân; bun unde să-l găsesc?”

– „Numai de-atât te plângi? măgarul întrebă;
Stăpânul l-ai găsit, îl vezi, de faţă stă.
Vino numaidecât la mine să te bagi:
Eu îţi făgăduiesc
Nu rău să te hrănesc;
Nimic n-o să lucrezi, nici grijă n-o să tragi.”

„Ascultă-mă să-ţi spui: e rău a fi supus
La oricare tiran; dar slugă la măgar
E mai umilitor, şi încă mai amar.”

Șarlatanul și bolnavul

La un neguţător mare
Cărui vederea-i slăbise
Fără nici o invitare
Un doctor vestit venise.

Când zic vestit, se-nţelege că nimeni nu-l cunoştea,
Însă avea atestate
Numai în aur legate,
Diplome ce-n academii luase, cum el zicea,
Prin ţări care niciodată
Nu au figurat pe hartă,
Dar care cu bună seamă el nici le-ar fi părăsit,
De-ar fi mai avut acolo vreun bolnav de lecuit.

Bunul pătimaş îl crede,
Doctorul vreme nu pierde,
Ci-l unge c-o alifie, apoi la ochi l-a legat,
Apoi după ce îi spune din partea lui Ipocrat
Că are să şază astfel o săptămână deplin
Întinde mâna… pe masă era un frumos rubin,
Inel de formă antică, vechi suvenir părintesc;
Doctorul îl ia, se duce, şi ca să vă povestesc
Mai pe scurt, el vine iară a doua ş-a treia zi,
Şi nencetat, totdeauna, la orice vizită nouă
Luă câte unul-două
Din lucrurile mai scumpe câte în casă găsi.

Când se-mplini săptămna, pe bolnav îl dezlegă:
„Uite-te, cum ţi se pare, şi cum vezi?” îl întrebă.
„Cum văz? răspunse bolnavul, împrejurul său privind
Şi din averile sale nimica nemaivăzând.

Cum văz? nu ştiu, frate, atât numai pot să zic
Că din ce vedeam odată acum nu mai văz nimic.”
Cunosc patrioţi politici, care-aşa exploatez
Simplitatea populară, şi ei singuri profitez.

Leul deghizat

Leul s-a-mbracat odata
Intr-o piele de magar,
Sa colinde tara toata
Din hotar pana-n hotar,
Ca sa vada cum se poarta lupii (marii dregatori)
Cu noroadele-i blajine de supusi rumegatori.
Deci, trecand el intr-o seara la o margine de crang
Ca un biet magar natang,
Niste lupi, cum il vazura, se reped la el pe loc
Si-ntr-o clipa il insfaca, gramadindu-l la mijloc.
– Stati, miseilor! Ajunge, – ca va rup in dinti acusi!
(Striga leul, aparandu-si pielea cea adevarata.)
Astfel va purtati voi oare cu iubitii mei supusi?…
Lupii, cunoscandu-i glasul, indarat s-au tras pe data,
Si de frica se facura mici, ca niste catelusi.
– O, maria-ta! Iertare!
Zise cel mai diplomat, –
Semanai asa de tare
C-un magar adevarat!…

Iedul și lupul cântareț

Un ied care se ratacise de turma a fost prins de lup. ledul i-a zis:

Daca tot trebuie sa ma mananci, implineste-mi o ultima dorinta:
Canta-mi din fluier, ca vreau sa joc un pic.
Fara sa banuiasca nimic, lupul ii facu pe plac.
Cainii de paza au auzit cantecul si au venit in goana, alungand lupul. Mai tarziu, lupul cugeta:
„Asa mi-a trebuit! Nu se cuvenea ca eu, vanator de fel, sa fac pe cantaretul.”

Ursul și vulpea

Grigore Alexandrescu

Ce bine au să meargă trebile în pădure
Pe împăratul tigru când îl vom răsturna
Şi noi vom guverna,
Zicea unei vulpi ursul, c-oricine o să jure
Că nu s-a pomenit
Un timp mai fericit.”
– „Şi-n ce o să stea oare
Binele acest mare?”
Îl întrebă.
– „În toate,
Mai ales în dreptate:
Abuzul, tâlhăria avem să le stârpim,
Şi legea criminală s-o îmbunătăţim;
Căci pe vinovaţi tigrul întâi îi judeca
Ş-apoi îl sugruma.”
– „Dar voi ce-o să le faceţi?”
– „Noi o să-i sugrumăm
Ş-apoi să-i judecăm.”
Cutare sau cutare,
Care se cred în stare
Lumea a guverna,
Dacă din întâmplare
Ar face încercare,
Tot astfel ar urma.

Calul vândut și diamantul cumpărat

   Grigore Alexandrescu

Plin de bucurie mare,

Oarecine îmi spunea

C-a vândut din întâmplare

Şi cu un preţ de mirare

Un cal prost ce el avea:

Căci bietul cumpărător,

Zicea el, s-a înşelat

Şi puţin cunoscător

Orice i-am cerut mi-a dat.”

La acestea ce să-i zic?

Atunci n-am răspuns nimic:

Dar peste puţine zile îl văz, însă furios,

Si-mi strigă: „Nu ştii, frate, un mişel, un ticălos,

Ce semăna om de treabă, fără milă m-a-nşelat.

Mi-a vândut o sticlă proastă drept un diamant curat;

Cum ţi se pare aceasta?” ­ „Zău, aşa cum mi-a părut

Întâmplarea de deunăzi cu calul ce ai vândut.”

Strigăm şi protestăm tare

Când nedreptatea cercăm,

Dar mulţi urmăm la-ntâmplare

Fapta ce o defăimăm.

Șoarecele și pisica

GRIGORE ALEXANDRESCU

Un șoarece de neam, și anume Raton,
Ce fusese crescut su’ pat la pension,
Și care în sfîrșit, după un nobil plan,
Petrecea retirat într-un vechi parmazan,
Întîlni într-o zi pe chir Pisicovici,
Cotoi care avea bun nume-ntre pisici.
Cum că domnul Raton îndată s-a gătit
Se o ia la picior, nu e de îndoit.
Dar smeritul cotoi, cu ochii în pămînt,
Cu capu-ntre urechi, cu un aer de sfînt,
Începu a striga: „De ce fugi, domnul meu?
Nu cumva îți fac rău? Nu cumva te gonesc?
Binele șoricesc cît de mult îl doresc
Și cît îmi ești de scump, o știe Dumnezeu!
Cunosc ce răutăți v-au făcut frații mei,
Și că aveți cuvînt să vă plîngeți de ei;
Dar eu nu sînt cum crezi; căci chiar asupra lor
Veneam să vă slujesc, de vreți un ajutor.
Eu carne nu mănînc; ba încă socotesc,
De va vrea Dumnezeu, să mă călugăresc.“
La ast frumos cuvînt, Raton înduplecat,
Văzînd că Dumnezeu de martur e luat,
Își ceru iertăciuni și-l pofti a veni
Cu neamul șoricesc a se-mprieteni,
Îl duse pe la toți, și îl înfățișă
Ca un prieten bun ce norocul le dă.
Să fi văzut la ei jocuri și veselii!
Căci șoarecii cred mult la fisionomii,
Ș-a acestui străin atîta de cinstit
Nu le înfățișa nimic de bănuit.
Dar într-o zi, cînd toți îi deteră un bal,
După ce refuză și limbi, și cașcaval,
Zicînd că e în post și nu poate mînca,
Pe prietenii săi ceru a-mbrățișa.
Ce fel de-mbrățișări! Ce fel de sărutat!
        Pe cîți gura punea,
        Îndată îi jertfea;
Încît abia doi-trei cu fuga au scăpat.
                                                                                                Cotoiul cel smerit
                                                                                                E omul ipocrit.

Uliul și găinile

GRIGORE ALEXANDRESCU

Ion prinse un uliu şi, ducându-l acasă,
Îl legă cu o sfoară,
Lângă coteţ afară.
De o vecinătate aşa primejdioasă
Găini, cocoşi şi gâşte întâi se îngroziră,
Dar cu-ncetul, cu-ncetul se mai obişnuiră,
Începură să vie cât colea să-l privească,
Încă şi să-i vorbească.

Uliul cu blândeţe le primi pe toate;
Le spuse că se crede din suflet norocit
Pentru vizita-aceasta cu care l-au cinstit.
Dar îi pare rău foarte căci el însuşi nu poate
La dumnealor să vie,
Vizita să le-ntoarcă după-a sa datorie.

Mai adăugă însă că dacă dumnealor
Îi vor da ajutor
Ca să poată scăpa,
El le făgăduieşte

– Şi Dumnezeu cunoaşte cum vorba şi-o păzeşte –
Că la orice primejdii va şti a le-ajuta:
Încă din înălţime, el le va da de ştire,
Când asupră-le vulpea va face năvălire.

Astă făgăduială
Nu mai lăsă-ndoială;
Şi găinile proaste, ce doreau să găsească
Pe cineva destoinic să va să le păzească,
S-apucară de lucru: azi, mâine, se-ncercară,
Şi cu ciocuri, cu unghii, abia îl dezlegară.
Uliu-şi luă zborul. Dar se întoarse-ndată
Şi răpi o găină, pe urmă două, trei,
Pe urmă câte vrei.

„Ce pază este asta? strigă una cu jale,
Vorba măriei tale
Era să ne păzeşti,
Iar nu să ne jertfeşti.”

– „O! eu ştiu foarte bine cuvântul ce v-am dat,
Şi ce fel m-am jurat.
Dar când mă juram astfel, eram legat, supus,
Acum însă sunt slobod şi vă vorbesc de sus”.

Eu, de-aş fi fost găină, nu l-aş fi slobozit:
Dumnealor au făcut-o şi văz că s-au căit.
Uliii sunt cinstiţi,
Când sunt nenorociţi.

Vulpea liberală

Vulpea fară încetare
Striga în gura mare
Că de când elefantul peste păduri domneşte
Trebile merg la vale (din ce în ce mai rău)
şi lumea pătimeşte.
Că este nedreptate
Că va să cheltuiască
Veniturile toate
Pentru masa craiască.

De-acestea elefantul cât a luat de ştire,
Temându-se de-a dreptul de vreo răzvrătire
Pe iepure la vulpe cu un bilet trimise
O invita la curte, o-mbrăţişă şi-i zise:
“Am aflat jupâneasă că ai mare talent.
Vreau sa te pun în pâine
Şi începând de mâine
Îţi dăm cu mulţumire,
Ca un semn de cinstire,
Al găinilor noastre întins departament;
Caută-ţi bine treaba!” 

„Pe seama mea te lasă”,
Răspunse oratorul şi sărutându-i laba,
Se întoarse acasă. 

În ziua viitoare,
Vulpea, ca-ntotdeauna, veni la adunare;
Dar acum oblojită, pe sub barbă legată
Şi cu un lipan mare la cap infăşurată. 

„Ce ai de eşti astfel”? o întrebară toate.
–  „Îmi este rău de-aseară, mi-e rău pe cât se poate,
Şi cu trebile ţării să mă lăsaţi în pace.
Craiul ştie ce face;
El neîncetat gândeşte la al obştii folos.
Adio! Sunt bolnava, m-am înecat cu-n os.” 

Cunosc mulţi liberali, la vorbe ei se-ntrec,
Dar până la sfârşit cu oase se înec.

Se pare ca ideea noastra de a promova fabulele scurte a fost foarte bine primita de catre copii. Unii dintre voi chiar ne-ati trimis fabule pe care noi nu le-am publicat inca. De la Adrian Erbiceanu am primit urmatoarea fabula :

Greierele şi furnica

Ca să nu păţească iară
Ca mai an, când pe nimica
A cerut un bob sau două
La vecina sa Furnica,
Iar aceasta, şugubeaţă,
Făr’ prea multe să-i cuvânte
Îl trimise jos, sub grindă,
Pentru-n bob, un an să-i cânte,
Greierele – fiind făptaşul –
Luă cu sine o desagă,
Bob cu bob muncind s-o umple
Vara-ntreagă, toamna-ntreagă.
Numai că, ajuns la moară,
– Rost să-şi facă de bucate –
Înlemni văzând că duse
O desagă goală-n spate.
Pasămite, luându-şi sacul
Şi fixându-l strâns la gură
Nu văzuse cum se cască
Dedesubt o crăpătură…

Încolţit de frig şi foame
La Furnică în pridvor
Pentru-o mână de bucate
Cântă-un greiere de zor.

MORALA:
Neglijenţa cu risipa
Adunate dau: Nimica.
Şi-apoi cânţi cum vrea…Furnica!

ESOP

Pastorul

Un pastor isi pierduse la pasune cea mai buna vita pe care o avea. Zadarnic a tot cautat-o in padure si prin locurile indepartate. N-o gasi. In nevoia sa, el s a rugat lui Jupiter, fagaduindu-i un ied daca-i va arata pe hotul  vitei sale. Deodata pastorul s-a trezit in mijlocul padurii, in fata unui leu, care se ospata cu ramasitele vitei.

Tremurand de frica s-a rugat din nou de Jupiter care-i indeplinise atat de repede dorinta, fagaduindu-i acum pe cel maibun taur al sau drept jertfa daca-l va indeparta iarasi pe hot si-l va mantui astfel de ghearele leului.

MORALA :Nu intotdeanua ne bucura indeplinirea unei dorinte!

Vulturul și cioara

Un vultur se repezi din inaltimea cerului drept spre miel si apucandu-l cu picioarele il rapi cu usurinta.   O cioara vazuse asta si se credea tot atat de puternica se repezi la un berbec. Dar zadarnic se opinti sa-l ridice. Nu numai ca nu fu in stare, dar pe deasupra se ma si incurca in lana sa, asa ca nu mai fu in stare sa zboare mai departe.

Cand ciobanul o vazu cum se zbate, o prinse , ii tunse aripile si o dete copiilor sai ca jucarie. ” Taticule- intrebara copiii bucurosi- care este numele acestei pasari?” ” Acum un ceas – raspunse pastorul – ea se credea vultur, dar acum trebuie sa-si dea seama ca nu- i decat o biata cioara.”

MORALA: Masoara-ti puterile inainte de a face ceva. Altfel risti sa te faci de ras!

LA FONTAINE

Victoria învățăturii

După cum o să vedeţi,
Zice-se că ar fi fost,
Mai demult,
Doi târgoveţi:
Un bogat-semeţ şi prost-
Şi-un sărac ,-băiat isteţ.
Sând de vorbă pe o dreavă,
Se treziră la gâlceavă.
Cel bogat , om certăreţ
Pretindea că-i mai de preţ
Şi se cade ca oricine
Cu respect să i se-închine
(banii au şi ei un rost:
merite dau celui prost!)
-Prietene, ascultă-mă pe mine,
eu socotesc că nu ţi se cuvine
să fii cinstit ca om de rangul meu.
Poţi tu să dai ospeţe cum dau eu?…
Te văd citind.La ce-ţi serveşte în viaţa,
Când ai palatul în pod – o chichineaţă-
Şi vara porţi , ca iarna, aceeaşi haină sumbră,
Iar ca lacheu statornic ai propria ta umbră?
Republicii nu-i trebuiesc golanii,
Ci cei ce ştiu să-şi cheltuiască banii.
Cu mesele şi luxul, eu risipesc comori.
Pe urma mea trăiesc, cum ştii prea bine,
Atâţia meseriaşi şi negustori
Şi câte un pârlit de scrip, ca tine…
I-ar fi răspuns săracul aşa cum se cuvine,
Dar a tăcut, având prea mult de spus.
Şi iată că războiul l-a răzbunat mai bine,
Căci fără milă, Marte, oraşul le-a distrus.
În alt oraş săracul, om cult şi renumit,
Fu găzduit, cinstit şi răsplătit,
În timp ce bogătaşul , acum sărac şi prost,
Rămase fără adăpost…

Păţania a limpezit gălceava:
Vârtejul soartei spulberă doar pleava
Lăsând pe loc grăunţele de aur.
Invătătura-i pururi un tezaur.

Gaiţa împodobită cu pene de păun

O Gaiţă din cele mai viclene
văzând un biet Păun ce năpârlea,
s-a-mpodobit cu mândrele lui pene
şi printre alţi păuni se păunea.

Recunoscănd-o, însă, nu ştiu cine,
ce huidulială ,
ce ciocăneală,
ce ruşine!
La gaiţe voind să fugă,
şi gaiţele o alungă!

Mai sunt şi astăzi, din păcate,
şi printre noi asemenea eroi;
eu, însă, ţin să nu vorbesc de voi,
plagiatori cu pene-mprumutate!

Victoria învățăturii

După cum o să vedeţi,
Zice-se că ar fi fost,
Mai demult,
Doi târgoveţi:
Un bogat-semeţ şi prost-
Şi-un sărac ,-băiat isteţ.
Sând de vorbă pe o dreavă,
Se treziră la gâlceavă.
Cel bogat , om certăreţ
Pretindea că-i mai de preţ
Şi se cade ca oricine
Cu respect să i se-închine
(banii au şi ei un rost:
merite dau celui prost!)
-Prietene, ascultă-mă pe mine,
eu socotesc că nu ţi se cuvine
să fii cinstit ca om de rangul meu.
Poţi tu să dai ospeţe cum dau eu?…
Te văd citind.La ce-ţi serveşte în viaţa,
Când ai palatul în pod – o chichineaţă-
Şi vara porţi , ca iarna, aceeaşi haină sumbră,
Iar ca lacheu statornic ai propria ta umbră?
Republicii nu-i trebuiesc golanii,
Ci cei ce ştiu să-şi cheltuiască banii.
Cu mesele şi luxul, eu risipesc comori.
Pe urma mea trăiesc, cum ştii prea bine,
Atâţia meseriaşi şi negustori
Şi câte un pârlit de scrip, ca tine…
I-ar fi răspuns săracul aşa cum se cuvine,
Dar a tăcut, având prea mult de spus.
Şi iată că războiul l-a răzbunat mai bine,
Căci fără milă, Marte, oraşul le-a distrus.
În alt oraş săracul, om cult şi renumit,
Fu găzduit, cinstit şi răsplătit,
În timp ce bogătaşul , acum sărac şi prost,
Rămase fără adăpost…

Păţania a limpezit gălceava:
Vârtejul soartei spulberă doar pleava
Lăsând pe loc grăunţele de aur.
Invătătura-i pururi un tezaur.

Casa lui Socrate

Socrate, marele-nţelept
de construit se apucase,
Dar cunoscuţii, pe nedrept,
îi tot găseau mereu ponoase.
Căci oamenii-s croiţi pe prici.
Şi mulţi spuneau că li se pare
că-s încăperile prea mici,
când omul e atât de mare!
Socrate le-a răspuns, aici:
-” Aşa cum sunt, de-aş fi măcar în stare
să le ticsesc cu-adevăraţi amici!”

Prietenii?..N-ai boabe în hambar, cîţi vezi c-apar…
Prietenia-i însă lucru rar!

Leul şi măgarul la vânătoare

Monarhul dobitoacelor, năprasnic,
Voia să dea , de ziua lui, un praznic
şi chibzui să facă o mare vânătoare,
de urşi , de cerbi, de lupi, de căprioare şi de mistreţi,
că el nu-şi pierde vremea cu vrăbii sau sticleţi.

Şi ca să scoată grabnic vânatul din unghere,
L-a pus pe Măgărilă într-un tufiş, să zbiere.

Iar când porni să ragă din răsputeri Măgarul,
dezlănţuit deodată, ca viforul în toi,
ai fi jurat că sună din surle tot Tartarul (infernul)
ca-n ziua Judecăţii de Apoi.
De răgete-ngrozindu-se de-a binele,
pornind innebunite spre zăvoi,
cădeau în gheara Leului jivinele.
– „Vezi, zise Măgărilă, uitându-se la ele,
ce-am săvârşit cu răgetele mele?”
– Da, îi răspunse Leul, cumplit ai mai răgit,
că eu – cât sunt de Leu – m-aş fi-ngrozit,
de nu aveam – ca toate jivinele – habar
că eşti, aşa cum eşti, doar un măgar…”

De-ar fi-ndrăznit, să supăra Măgarul
de spuse si de ton;
dar, chibzuit, şi-a îndurat amarul,
că nu-i, de felul lui, un fanfaron.

Păunul nemulțumit

Păunul, stând în fața Junonei, se jelea:
– Zeiță, preamarită, sunt un nedreptatit!
Ascultă-mă, și-ai să-nțelegi durerea mea.
Mi-ai dat un glas atât de răgușit,
Că n-am gasit în lume pe nimenea sa-i placă;
Pe când Privighetoarea, o pasăre săracă,
Atît de dulce cîntă, cu voce-atît de clară,
De parcă-ar fi ea însăși întreaga primavara!
Junona, supărată, l-a certat:
– Să nu te-aud, pizmaș nerușinat!
Tu gelozești Privighetoarea și spui ca glasul ți-e urât;
Dar porti la gât
Un curcubeu cu-o suta de feluri de culori
Si desfășori,
Pe coada ta-nstelată, podoabe mai bogate
Decât un galantar de nestemate
Mai e vreo pasare sub soare
Cu straie-atât de-ncântătoare?
Orice-animal își are o însușire-a lui,
Pe toate sa le aibă nici unul însă nu-i!
Putere are unul, iar celalalt – mărire;
Ușor în zborul lui e șoimul, vitează-a vulturului fire;
V-aduce corbul prevestire,
Iar ciorile va-arata sa va feriti de rău.
Sunt toti îndestulați cum se găsesc,
Și nu cârtesc
Să încetezi cu plânsul tău,
Că dacă nu, te jumulesc!

Cocoșul și perla

Un cocosel – el stie cum- aflase,
tot scormonind, o perla minunata.
Si s-a dus cu dansa de indata
la mesterul de pietre pretioase.

– Cred ca-i de pret. Ti-o dau de vrei
sa-mi dai pe ea un bob de mei!

Tot cam asa un june nataflet
A mostenit un manuscris de pret.
si s-a dus cu el la un librar
– Cred ca e bun, desi nu am habar.
Doar asta este treaba dumitale,
Eu ti l-as da pe cateva parale!

MORALA: Invata sa pretuiesti lucrurile de valoare! Nu le nesocoti importanta!

Leul biruit de om

Se arata intr-un tablou
Un leu ne-nchipuit de mare,
alaturea de un erou
ce izbutise sa-l doboare.
Trecand un leu naprasnic, le-nchise-ndata gura, spunandu-le limbutilor ca si pictura
e buna , ca da unora prilej
sa para cel putin ca sunt viteji.
” Artistii pot pe multi sa-nflacareze
cu fantezia lor inaripata.
O, dac-ar sti si leii sa picteze,
ati mai vedea si adevarul cum arata!

MORALA : Nu exagera! cineva le va spune tuturor ca nu ai puterea pe care sustii ca o ai!

Corbul și vulpoiul

Jupanul corb pe-un arbore cocotat,
Un cas in ciocul sau tinea;
Vulpoiul hatru, de miros purtat
A inceput cu laude sa-l ia:
„Marite corb, adanc ne-am inchinat!
Ca de mandrete, Doamne si cat esti de frumos!
N-as vrea sa mint, dar daca vocea ta
Nu-i, decat ale tale pene mai prejos,
Esti Fenix intre pasari, si crede, pe dreptate.”
Cand corbu-aude-acestesalta de bucurie,
Si, cum ii este glasul, vrand s-arate,
Deschide-o  clipa ciocul, lasand sa-i cada casul.
Vulpoiul ia si zice : „Invete coconasul,
Ca-n veci lingusitoru-a ospatat
Pe seama celui ce cuvantul i-l asculta.
Pe-aceasta-nvatatura, un cas, nu-i plata multa.”
Jupaul corb, sfios si rusinat.
Jura sa nu mai faca la fel – de n-a uitat.

Vulpea și strugurii

O vulpe gasconeza, normanda – altii zic,
De foame scorojita, vazu-ntr-un parmaclac
De vita – struguri copti aproape,
De-o coaje brumarie imbracati.
Vicleana, ar fi vrut in gatu-i sa-i ingroape;
Dar cum erau cam sus ei agatati:
Ea spuse:” sunt prea acri si-s buni pentru mojici.”

MORALA: Cand nu-i putere, alta ce-o sa zici?

Calul și măgarul

In viata unui altui sa-si dea ajutorare
Vecinul tau, in clipele cand moare,
Asupra ta, povara lui o trece.
Magarul pe un cal il insotea odata,
Acesta isi ducea doar hamul sau in spate,
Si  bietul urechiat era-ncarcat cat zece.
El zise calului sa-l sprijine-o bucata:
Altminteri nu intra cu suflet in cetate.
” O rugaminte barem – n-o fi cu suparare:
Povara jumatate – nu este-un lucru mare”.
Dar calul nici s-auda, ba dete …si-un stranut”
Dar cand de greutate, magarul a cazut,
Atunci simti si calul a sa vina,
Pe dansul la caruta-l inhamara,
Sa duca a magarului povara
Si pielea-i, pe deasupra,in spate sa i-o tina.

MORALA: ajuta-i pe cei de langa tine.

AL. DONICI

Racul, broasca și știuca

Racu, broasca si o stiuca
Intr-o zi s-au apucat,
De pe mal in iaz s-aduca
Un sac cu grau incarcat.
Si la el tot se inhamara:
Trag, intind dar ieu de sama
Ca sacu sta neclintit,
Caci se tragea neunit.
Racul inapoi se da
Broasca tot in sus salta,
Stiuca tare se izbea
Si nimic nu ispravea.
Nu stiu cine-i vinovat,
Insa, pe cat am aflat,
Sacul in iaz nu s-au tras,
Ce tot pe loc au ramas.Asa-i si la omenire,
Cand in obstii nu-iunire:
Nicio treaba nu se face
Cu izbanda si cu pace.

MUSCA

De la arat un plug
Venea incet spre casa
Si, la un bou pe jug,
O musca s-asezasa.
Iar ei spre-ntampinare
O alta musca-n zbor
Ii face intrebare:
„- De unde, draga sor’?
„- Si mai intrebi de unde!”
Ei musca ii  raspunde
Cu-n aer suparat –
” Au nu pricepi ce facem?
Nu vezi ca noi ne-ntoarcem
Din camp, de la arat!”

Spre lauda desarta
Multi zic: noi am lucrat,
Cand ei lucreaza-n fapta,
Ca musca la arat.

MORALA: nu te lauda cu munca altuia si nu iti insusi eforturile acestuia. Nu vei fi deloc  apreciat de catre cei din jurul tau!

GEORGE TOPARCEANU

Bivolul și coțofana

Pe spinarea unui bivol mare, negru, fioros,
Se plimba o cotofana
Cand in sus si cand in jos.
Un catel trecand pe-acolo s-a oprit mirat in loc:
– Ah, ce mare dobitoc!
Nu-l credeam asa de prost
Sa ia-n spate pe oricine…
Ia stai, frate, ca e rost
Sa ma plimbe si pe mine!
Cugetand asa, se trage indarat sa-si faca vant,
Se piteste la pamant
Si de-odata – zdup! – ii sare
Bivolului in spinare…
Ce s-a intamplat pe urma nu e greu de-nchipuit.
Apucat cam fara veste, bivolul a tresarit,
Dar i-a fost destul o clipa sa se scuture, si-apoi
Sa-l rastoarne, Sa-l ia-n coarne
Si cat colo sa-l arunce, ca pe-o zdreanta in trifoi.
– Ce-ai gandit tu oare, javra? Au, crezut-ai ca sunt mort?
Cotofana, treaca-mearga, pe spinare o suport
Ca ma apara de muste, de tantari si de tauni
Si de alte spurcaciuni…
Pe cand tu, potaie proasta, cam ce slujba poti sa-mi faci?
Nu mi-ar fi rusine mie de vitei si de malaci,
Bivol mare si puternic, gospodar cu greutate,
Sa te port degeaba-n spate?…